La data de 1 septembrie 2024, s-au împlinit 50 de ani de existență autonomă, despre care există date centralizate la nivelul Ministerului Educației, a Școlii Gimnaziale nr.1 Negomir, actuala școală cu personalitate juridică din comună, care se situează la intrarea în comuna Negomir, venind dinspre Dragotești sau Fărcășești, localitățile cu care se învecinează, și care, în ultimii patru ani, a cunoscut o dezvoltare fără precedent, atât din punct de vedere material, al dotărilor, cât și în ceea ce privește rezultatele la învățătură și frecvență obținute în aceată perioadă despre care am vorbit mai sus.
Pentru o imagine completă a existenței acestei unități de învățământ, reprezentativă pentru comuna Negomir, este necesar să facem o incursiune istorică în trecutul acesteia.În ceea ce ne privește, este greu de stabilit cu exactitate când se vor fi pus bazele învăţământului organizat în comuna Negomir, datele documentare nefiindu-ne, acum, la dispoziție. Totuși, cel mai vechi document, care se găseşte în arhiva şcolii, este un catalog din anul 1893, care arată că Şcoala primară rurală Negomiru este situată în Plasa Văilor, judeţul Mehedinţi. Conform acestui document, şcoala avea cinci clase, care se pare că funcţionau în aceeaşi încăpere. Directorul de atunci al şcolii era învăţătorul Mircea Lunguţescu, pe care îl vom întâlni, în această funcție, până în anul 1923. În 1897, şcoala este atestată ca făcând parte din plasa Motrul de Sus, judeţul Mehedinţi, având aceeaşi organizare până în 1923, când primește denumirea de Şcoala Negomir şi funcţionează cu aceleaşi clase, dar în altă structură: clasele I şi a IV-a, o singură clasă, iar a II-a, a III-a şi a V-a, o altă clasă. Directorul şcolii a fost, atunci, învăţătorul Constantin-Vasile Popescu.
Din anul şcolar 1928-1929, apare şi clasa a VI-a, iar clasele funcţionau simultan I+III+VI şi II+IV+V, până în 1932, când apare ca director institutorul Constantin Săbiescu, iar şcoala apare în documente ca situată în plasa Jiu, judeţul Gorj.
Din anul şcolar 1938-1939, şcoala funcţionează cu trei clase, organizate în regim simultan, corespunzătoare celor trei posturi didactice: clasele I + II, III+IV și V+VI+VII. Deci apare, acum, şi clasa a VII-a. Ca element de curiozitate, în anul şcolar următor, 1939-1940, cataloagele claselor au decupate de pe coperti o fotografie, care, după cât se mai poate vedea din ea, pare să fi fost cea a regelui Carol al II-lea, care căzuse în dizgraţie, în evenimente istorice care se cunosc și nu mai este necesar să fie amintite aici.
Pentru perioada celui de-al doilea război mondial, nu ne-a rămas nici un document scris, dar se pare că şcoala n-a funcţionat, datorită faptului că în această zonă au avut loc lupte grele, care nu au mai permis și existența învățământului..
După 1945, până în 1958, şcoala şi-a păstrat aceeaşi structură şi a funcţionat în acelaşi local, a cărui ruină se mai păstrează şi astăzi, pe un deal, în apropierea sediului actual al școlii depre care vorbim. În această perioadă, la conducerea şcolii s-au succedat mai mulţi directori, unii, și în mai multe perioade diferite. Printre aceştia se numără: învăţătorii Ion Popescu, Vasile Zăvoianu, Ion Motoniu, Vasile Manea şi Gheorghe Mărgulescu. Între timp, au mai apărut şcolile primare de la Bohorelu desfiinţată în 1980, şi cea din satul Ursoaia, care mai există și astăzi, arondate şcolii centrale din Negomir.
Din 1958, preia conducerea şcolii d-nul profesor Ion Căruntu, până prin anul școlar 1975-1976, după care au mai fost numiți domnul profesor Constantin Toma, actualmente, decedat, doamna profesoară Violeta Ceambur, pentru scurt timp, și domnul profesor Vasile Ceambur, până în luna martie 2002, astăzi, fiind pensionari. Începând cu 1 martie 2002, a fost numit director al școlii, în urma promovării concursului specific organizat de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, domnul profesor Carcalicea Ion, existent în funcție și la data prezentului articol, funcționând, pentru o perioadă scurtă, și ca director adjunct, în timpul când conducerea școlii a fost asigurată de către domnii profesori Scurtu Constantin și Ungureanu Dumitru.
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, NEGOMIR, așa cum este denumită astăzi, este şcoala cu personalitate juridică a comunei, având arondate, ca structuri, Grădinița cu Program Normal nr.2 Negomir (Ursoaia), Grădinița cu Program Normal Raci, Negomir, Școala Primară Ursoaia și Școala Gimnazială Raci, Negomir. În forma existentă și astăzi, școala s-a înfiinţat, practic, la 1 septembrie 1974, când, ca urmare a efortului comunităţii locale şi a organizaţiilor de partid şi de tineret din acea vreme, cu fonduri locale şi prin munca voluntară a oamenilor satului, ai căror copii învăţau într-o şcoală mică şi foarte veche, din chirpici, de care am pomenit mai sus, a fost construit un local nou, modern la acea vreme, care a devenit sediul ei pentru totdeauna. De atunci, şcoala s-a dezvoltat continuu, ajungând să funcţioneze, până în 1988, cu zece clase primare şi gimnaziale, la care se adăugau o grupă de grădiniţă, și două clase de liceu, respectiv, a IX-a şi a X-a. Din același an, printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean Gorj, au fost desfiinţate clasele de liceu, rămânând doar cele de gimnaziu şi de primar, alături de grădiniţă. Din acel moment, numărul elevilor a scăzut continuu. Clasele I-IV au trecut la simultan, ca urmare a scăderii numărului de copii, iar cele gimnaziale au funcționat, până în 1994, cu câte două clase pe nivel, după care s-a desfiinţat, an de an, câte o clasă, ajungând, în 1997, la un singur rând de clase, care funcţionau într-un singur schimb. Acest fapt s-a datorat şi demolării satului Bohorelu, ca urmare a extinderii carierei miniere Pinoasa, ai cărui locuitori s-au mutat la Vârţ sau la Tg-Jiu, unde li s-au făcut noile case. Ulterior, din același motiv, scăderea acentuată a populației școlare din zonă, ca urmare a împrejurărilor socio-politice și economice care au urmat după decembrie 1989, au fost desființate grădinița și clasele primare, care au fost integrate în efectivele de elevi ale grădinței și școlii primare de la Ursoaia.
În 2004, prin eforturile conjugate ale Consiliului Local şi Primăriei Negomir, primar fiind domnul Ion Gruescu, şi cu ajutor guvernamental, şcoala a fost, practic, refăcută, ca urmare a faptului că a fost inundată în primăvara acelui an. Cu această ocazie, școala a fost modernizată, din punct de vedere fizic, și a primit mai multe dotări, care, în acea vreme, erau o noutate pentru comuna Negomir și de care beneficiau foarte puține școli din județ (mobilier nou, laborator de informatică, reţea de calculatoare, conectare la Internet, etc.) .
Începând cu anul școlar 2006-2007, școala a căpătat personalitate juridică, și i-au fost arondate structurile Grădinița cu Program Normal nr.2 Negomir (Ursoaia), Grădinița cu Program Normal Raci, Negomir, Școala Primară Ursoaia și Școala Gimnazială Raci, Negomir, precum și unitățile școlare Grădinița Orzu, Grădinița Artanu, Școala Primară Orzu și Școala Primară Artanu, care, între timp, au fost închise, tot ca urmare a scăderii sub limită a efectivelor de copii și elevi din zonă.